10 CĂRȚI DESPRE PRIETENIE, ALTRUISM, RĂBDARE, GENEROZITATE, IUBIRE ȘI RECUNOȘTINȚĂ

Eroii copiilor din zilele noastre 

Mai știți voi oare care erau eroii poveștilor din copilăria noastră?

Eu îmi amintesc cu plăcere de Prâslea, Ileana Cosânzeana, Zâna Zânelor, Cenușăreasa, Albă ca Zăpada, Aleodor Împărat, Greuceanu, Harap-Alb și lista poate continua.

Cu toate amintirile frumoase pe care le am eu din aceste povești, atunci când a venit vorba de alegerea poveștilor pentru ea, am făcut-o gândind din altă perspectivă și nu doar pentru că oferta de carte pentru copii este astăzi mai vastă decât în trecut, ci mai ales pentru că mi-am dat seama că ea are nevoie de altceva în propria călătorie prin viață pentru a învăța și pentru a se descoperi. Are nevoie de povești care oferă lecții de viață prețioase, pilde ce reușesc să pătrundă spre inima și mintea ei mai ușor decât aș putea să o fac eu prin explicații.

Ei bine, eroii poveștilor copilului meu sunt personaje din povești terapeutice, povești blânde, precum Erus, căci despre el voi scrie în acest articol.

Erus este un băiat ca oricare altul ai zice la prima vedere, cu obiceiuri nu prea sănătoase la început de poveste, dar care este ales să plece într-o călătorie ce-i va schimba viața. O călătorie în care va avea diverse provocări, în urma cărora își va schimba atitudinea, va fi mai înțelept, mai sănătos, mai generos, altruist, mai bun și mai iubitor.

Erus este simbolul Aerului, iar Roua, partenera lui Erus pe care o veți descoperi în al doilea volum, “Erus și Valea Generozității”, este simbolul Apelor. Amândoi sunt copii, dar au puterea de a salva lumea în care trăiesc, pentru că în aventura lor sunt supuși unor încercări din care ei învață despre viață, stil de viață, despre stăpânire de sine, cu ajutorul unor calități la îndemâna oricui.

Pildele transmise de Erus sunt o încântare și o lecție chiar și pentru părinți, căci ei uită adesea să mai trăiască conștient și uită că fiecare provocare din viața copiilor noștri sau a noastră, se poate transforma ușor în lecție de viață, menită să ne înfrumusețeze propria călătorie în viață, doar prin modul cum este ea privită.

În cărțile lui Erus veți găsi povești pline de pilde, care vorbesc în fraze simple pe înțelesul oricărui copil despre înțelepciune, secrete despre un mod de viață sănătos, răbdare, generozitate, iubire și  responsabilitate.

Vedeți voi, o poveste pentru copii care poate fi savurată împreună cu cei mari cu aceeași sete, este cu adevărat o poveste bună cred eu, așa cum sunt poveștile eroului nostru Erus, pentru că ele nu au vârstă, dar pot avea semnificații pe care le poți descoperi alături de copilul tău chiar și la vârsta adultă.

Da da, cărțile chiar ne aduc împreună și ne deschid adesea noi orizonturi, așa cum este cazul nostru. Dacă stau să mă gândesc mai bine, poveștile sunt principalul motiv pentru care astăzi scriu aici pentru voi  pe blog. Pentru voi, dar și pentru amintirile Ghidușei de peste ani,

Alec, autorul minunatelor cărți despre care vă vorbesc, a strecurat în fiecare carte și cântece simple dar cu un mesaj puternic, ce pot fi ascultate audio aici. Un mod inedit de a transmite mesajul direct către inima micuților cititori si de a-i face să se îndrăgostească iremediabil de minunatele cărți din seria “Călătoriilor lui Erus”.

Dar stați, încă nu v-am dezvăluit tot:  îndrăgitele personaje din Călătoria lui Erus, le puteți vedea la Opera comică pentru copii, în spectacole de teatru ce te încântă  și te emoționează de-a dreptul.

Ghidușa a fost fermecată de cărțile lui Alec și una câte una au ajuns la ea în bibliotecă.

10 CĂRȚI DESPRE PRIETENIE, ALTRUISM, RĂBDARE, GENEROZITATE, IUBIRE ȘI    RECUNOȘTINȚĂ DIN BIBLIOTECA GHIDUȘEI

CĂLĂTORIILE LUI ERUS

  1. Erus și Valea Răbdării

 Călătoria lui Erus începe cu această carte, din care cei mici vor afla ce este răbdarea, vor învăța despre importanța unei alimentații sănătoase dar și despre prietenie.

Povestea acestei cărți este o adevărată aventură încununată cu mister, cântece și voie bună, învățăminte, momente haioase și te invită să pătrunzi în lumea minunată a copilăriei, a basmului și imaginației.

  1. Erus si Valea Generozității

 După ce Erus a aflat cum stă treaba cu răbdarea, își continuă aventura într-o nouă poveste menită să-i învețe pe cei mici despre o nouă virtute: Generozitatea. Și această călătorie este presărată cu momente haioase, cântece și voie bună, entuziasm și mister, descoperind în Valea cu același nume cât de important este să fi generos, cât de importante sunt bogățiile naturii, aerul, apa, soarele și pământul.

  1. Erus si Valea Iubirii

  Erus nu se oprește în Valea Generozității pentru că mai are încă multe pilde prețioase de oferit. A învățat, i-a învățat pe cei mici și ne-a amintit nouă adulților ce este răbdarea, generozitatea, iar acum e gata sa ne povestească despre peripețiile din Valea Iubirii și cât de important este uneori să ne lăsăm purtați de sentimentul măreț al iubirii și nu doar de ceea ce gândim. Este o Vale un pic altfel, pentru că sufletul lui Erus dar și al cititorului este atins de emoția puternică pe care o transmite. Erus pășește în această Vale mai încrezător decât atunci când plecase de acasă, având parte în continuare de aventură și lecții prețioase așa cum ne-a obișnuit, dar de fiecare dată altele.

I-am citit-o Ghidușei când încă ea nu începuse să se desprindă independent cu cititul și am bucurat în același timp propriul copil interior, care mai are încă multe de învățat și de trăit.

  1. Erus si Valea Recunoștinței

Deși l-au ținut departe de familie, călătoriile în Văile magice au fost cel mai bun lucru care i s-ar fi putut întâmpla. Erus este recunoscător pentru toată această aventură, pentru toate lecțiile învățate, pentru apa și aerul care ne țin în viață zi de zi și pentru soarele care ne încălzește și pentru prieteni.

Despre recunoștință, Erus ne mai învață ceva: “dacă simți recunoștința pentru cineva și nu o exprimi, este ca și când ai ambala un cadou drăguț pentru cineva, dar niciodată nu l-ai dărui”.

Este important să simțim recunoștință dar și mai important este să o și exprimăm.

Călătoria lui Erus se termină cu acest volum, dar pentru cei care au citit toate volumele, știu că a fost o aventură pe cinste.

“Erus reușise să aducă soarele pe cer, să domolească apele, să îl alunge pe Regele Frică-Frică și să readucă armonia în Lumea Bună. Însă și mai prețioasă decât călătoria exterioară fusese călătoria interioară și lucrurile valoroase pe care le învățase.”

  1. Erus și misterul de pe Insula Zburicornilor

 Erus se întâlnește după o vreme cu prietenii lui dragi alături de care traversase cele patru Văi magice și pornesc într-o nouă aventură plină de surprize și învățături de tot felul. Tot ce învățaseră până acum, i-a adus împreună într-o lume nemaivăzută pe misterioasa Insulă a Zburicornilor, pe care Ghidușa abia așteaptă să o descopere de data aceasta singură, pentru că este deja în clasa pregătitoare iar literele încep să prindă contur în mintea ei, la fel și dorința de a citi singură.

CRONICILE PĂDURII

  1. Cronicile Pădurii. Pădurea Cântătoare

O nouă poveste încântătoare ce te atrage în primul rând prin ilustrațiile minunate, în care nu aveau cum să lipsească  istorioarele despre sensul vieții, prietenie și altruism. O poveste ce-i captivează pe cei mici dar și pe cei mari și cu ilustrații de-ți taie respirația pe alocuri.

Este o poveste ce aduce în prim plan faptul că până și micile viețuitoare dintr-o pădure au visele lor, așa cum și cei mai mici dintre noi pot avea vise mărețe.

  1. Cronicile Pădurii. Legenda Lupilor albi

Din aceeași serie “Cronicile Păduri”, “Legenda lupilor albi” ne povestește despre Vic, un pui fragil și micuț de vulpe, un pic mai diferit decât  ceilalți frați ai lui:” nu-i place să alerge și să se întreacă, ci mai degrabă să privească tot ce-i in jur. Într-o zi, rămâne în urma celor din familie ca să-i avertizeze dacă apare vreun pericol și se pierde de ei.” De ce nu era Vic la fel ca ceilalți frați și ce aventuri trăiește puiul de vulpe cel mic în pădurea cea mare, veți putea descoperi în “Legenda Lupilor Albi”.

ȚARA VIRTUȚILOR

  1. Aventuri în Țara virtuților

Știm cu toții că nu este prea ușor să-i explici și să-i înveți pe cei mici despre curaj, respect, compasiune, modestie sau iubire.

Folosindu-se de imaginația celor mici, Alec pătrunde în mintea copiilor mai ușor și îi învață atât pe ei dar și pe noi prin intermediul poveștilor, despre viață și despre aceste virtuți atât de importante.

  1. Aventuri în Țara Nevirtuților

Această carte vine ca o completare a primei cărți din această serie, pentru că “atât virtuțiile cât și nevirtuțiile sunt ca niște semințe. Acestea odată sădite în pământ, vor încolți și vor face flori și apoi fructe. Inima este un loc foarte fertil. Depinde de tine ce semeni în ea. Dar tine minte un lucru foarte important: din iubire vor răsări cele mai frumoase virtuți, iar din frică toate nevirtuțile. Ele nu pot trăi deodată în aceeași inimă, pentru că nu poți simți și frică și iubire în același timp”

  1. Prințul Păpădie și Regele Florilor

Este scrisă tot de Alec și face parte dintr-o altă serie care ne face să iubim și să cunoaștem și mai mult plantele. Toate personajele cărții dansează în ritmul vieții dar și al muzicii, pentru că “muzica este sufletul inimii”, ne spune Alec în această carte minunată, despre flori, viață, prietenie și natură.

În încheiere aș vrea să vă spun doar atât: cărțile lui Alec sunt mult mai mult decât cărți.

Sunt diamante , sunt lecții prețioase pentru cei mici dar și pentru adulți, sunt cântec, sunt viață, sunt mângâiere, hrană pentru minte și suflet.

Mă bucur că ai ajuns până aici. Eu sunt Ileana și îmi doresc să creez un spațiu de comunicare și schimb de experiențe, menit să inspire și să ajute, bazat pe educație, respect și empatie.

Dacă tu crezi că ceea ce scriu ar putea ajuta, nu ezita să dai share pe Facebook.

 

 

 

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright Copilarie in Oglinda 2020 | Branding & Website realizate de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top