ABC FINANCIAR PENTRU PITICI/ CE SUNT, CUM ÎI FOLOSIM ȘI DE UNDE VIN BANII

EXPERIENȚĂ PERSONALĂ

Abordarea educației financiare a fost o mare provocare pentru mine atunci când a venit vorba despre propriul copil și chiar dacă am avut norocul să am acces la informație de specialitate, încă învăț alături de Ghidușa mea semnificația anumitor principii financiare.

Am ancorat-o de mică în discuții, i-am oferit explicații ca unui adult dar pe înțelesul unui copil și i-am oferit șansa să învețe din rutina noastră zilnică, despre ideea de bani, necesitatea lor, cum arată ei, de unde vin ei, despre nevoi și dorințe.

Cu toate acestea, îmi pun frecvent întrebarea: oare eu știu ce modelez? O fac corect? Sunt suficiente noțiunile pe care le am? Sunt ancorată într-o realitate a mea moștenită, sau sunt aici în realitatea ei?

Această provocare a întrebărilor s-a născut odată ce mi-a picat în mână cartea “Bani isteți, copii isteți” scrisă de Dave Ramsey, Rachel Cruze, din perspectiva a două generații, tată și fiică.

Cartea pune accent pe educația în familie și ne amintește unele principii ce țin mai degrabă de bun simț, decât despre bani, atingând subiectul implicației emoționale și psihologice, pe care părinții le pot transmite copiilor inconștient.

Dacă te afli în acest moment pe blogul meu citind acest articol, înseamnă că ți-am stârnit curiozitatea, ești un părinte responsabil și interesat de viitorul copilului său.

Voi concluziona pentru tine principiile și obiceiurile povestite în articolul  ”Educația financiară timpurie începe acasă”, care au fost primele discuții despre bani cu Ghidușa mea, dar și cu alți copii la atelierele de educație financiară.

Rețetele magice nu există, dar cred ca urmărind câteva principii esențiale puse în practică în funcție de obiceiurile fiecărei familii, vârsta și răbdarea copiilor, conștientizând că în orice domeniu este nevoie să ne creștem mai întâi pe noi pentru a putea modela minți, vom ajuta copilul să deprindă obiceiuri cât mai sănătoase, ce îl vor ajuta în viața de adult.

PRINCIPII ȘI OBICEIURI 

  • Educația financiară a copilului începe cu autoeducarea noastră. Înainte de a-i oferi lecții copilului tău asigură-te că tu înțelegi și cunoști noțiunile financiare de bază;
  • În acest demers, cartea prezentată mai sus, “Bani isteți, copii isteți” scrisă de Dave Ramsey, Rachel Cruze, poate reprezenta un start bun;
  • Conștientizarea și asumarea obiceiurilor limitative moștenite;
  • Când vine vorba de greșeli și ceea ce învățăm din ele, îmi vine în minte un citat : “Învață din greșelile altora, nu poți trăi destul pentru a le face pe toate” Eleanor Roosevelt. Îi dau dreptate, pentru că uneori să înveți doar din greșelile tale, poate fi scump;
  • Fii creativ și adaptabil;
  • Fii ancorat în realitatea vremurilor tale și flexibil în realitatea vremurilor copilului tău;
  • Fii atent la obiceiuri și ceea ce discuți în familie legat de bugetul și cheltuielile familiei;
  • Discută deschis și evită certurile legate de bani în fața copilului;
  • Educația financiară începe acasă la vârste cât mai mici.

Psihologul Gaspar Gyorgy, specialist în relațiile de familie, afirma că: “Educația financiară a copiilor poate începe cât mai devreme  posibil. Există studii care arată că vârsta de 3 ani este optimă și puternic corelată cu succesul financiar al copilului în viață”.

În jurul vârstei de 3 ani, am început să-i vorbesc și eu deschis Ghidușei despre cum s-a ajuns la ideea de bani, ce sunt ei, la ce folosesc și de unde vin. E vârsta la care am observat că a început să aibă mai multă răbdare și să înțeleagă mai bine că nu toate obiectele se bagă în gură. Copiii sunt diferiți; așadar vârsta la care puteți începe să-i vorbiți deschis despre acest subiect diferă de la copil la copil și de la familie la familie.

CONTACTUL CU BANII

Copiii asimilează informațiile noi cel mai bine prin joacă, prin acțiune cu materialul, cu concretul. Sunt făcuți să învețe prin joc, având un potențial imens de curiozitate naturală, pe care e păcat să nu o fructificăm. Așa că i-am pus Ghidușei pentru început la dispoziție bani tipăriți de hârtie ce reproduc bancnotele din țara noastră, câteva monede din plastic dar și pe cele reale bine dezinfectate înainte. Învățarea a început să-și facă prezența prin joc subtil. S-a bucurat de interacțiunea cu ei, i-a sortat, numărat, și-a făcut un portofel propriu din hârtie și ca să înțeleagă și mai bine, am pus în practică un joc de rol. Joaca de-a magazinul acasă.

  • Prin intermediul acestui joc, i-am explicat în linii mari CE SUNT BANII și despre TROC. Prin troc se poate schimba un produs cu un alt produs de aceeași valoare, așa că am schimbat și noi diverse obiecte și jucării cu scopul de a înțelege mai bine procesul.
  • I-am spus că banii sunt un MIJLOC DE SCHIMB, un instrument folosit pentru a plătii bunuri și pentru a măsura valoarea celor cumpărate.
  • După ce copilul a înțeles în linii mari ce sunt banii, cum arată ei, i-am arătat și explicat CUM FOLOSIM BANII . La acest moment am introdus-o mult mai concret în situații reale în care sunt implicați banii. Copilul trebuie să știe că banii sunt necesari pentru a cumpăra mâncare, jucării, pentru sănătate, pentru vacanțe, cărți, etc. Am implicat-o la cumpărături și i-am cerut părerea când am achiziționat diverse produse. Facem împreună o listă înainte de a pleca la cumpărături și îi dam ocazia să-și exprime dorințele pe care le vom trece pe aceeași listă. Ține lista la cumpărături și urmărește produsele cumpărate. Îi explic de acasă că avem un anumit buget pentru acea listă și că este necesar să nu ne abatem.
  • Fiind copil, apar inevitabil momente când mai apar și dorințe suplimentare și atunci îi explic că putem trece pe următoarea listă acea dorință. Uneori sunt și momente când aleg sa-i satisfac dorințe suplimentare, menționând că această abatere de la listă reprezintă o EXCEPȚIE, iar excepțiile le facem rar. Copilul va aprecia și va înțelege încă odată importanța regulilor stabilite.

DE UNDE VIN BANII SI CUM FACEM ROST DE EI

Știe până acum ce sunt banii, de ce avem nevoie de ei și cum îi folosim.

Copilul a înțeles că fiecare produs are o valoare și atunci  am găsit că acum este momentul potrivit să-i explic că și munca pe care noi o prestăm zilnic are o valoare. I-am amintit că mami și tati merg la serviciu, iar pentru munca pe care ei o prestează, sunt plătiți.

I-am spus de asemenea că și ea poate să facă diverse treburi pentru care poate fi remunerată, dar nu vorbim aici despre responsabilitățile pe care orice copil ar trebui să le aibă și pe care trebuie să le conștientizeze, ci despre treburi sau servicii suplimentare. Acest subiect este amplu, așa că îl voi dezvolta într-un articol viitor.

Pentru început, este suficient ca cel mic sa înțeleagă principiile de bază:

  • Troc
  • Ce sunt banii
  • De ce sunt un mijloc de schimb
  • Cum folosim banii
  • De unde vin banii
  • Cum facem rost de ei

De ce trebuie să învețe copiii de mici despre principiile de bază financiare? Pentru că toată viața lor își vor aminti de modelul din propria copilărie și-l vor folosi în organizarea vieții de adult.

Educația financiară este mai mult despre principii și despre înțelegerea sistemelor financiare, despre a ști cum să te folosești de ele, despre valori, e despre viață și mai puțin despre bani.

Și ce trebuie să înțelegem noi este că, cei mici își plantează convingeri încă din primii ani de viață și din aceste convingeri apar valorile. Principiile despre bani, vor fi duse negreșit în bagajul lor de valori în călătoria vieții.

Singurul moment când amprenta noastră ca părinți poate fi pusă, este  acum la vârste fragede. E o responsabilitate ce trebuie asumată și pusă în practică, pentru că valorile lor sunt în formare.

Eu mă implic în educația financiară a copilului meu și sunt atentă la propriile obiceiuri, pentru că îmi doresc ca Ghidușa mea să ajungă un adult responsabil pentru alegerile și finanțele sale.

Îmi doresc să cresc un copil ce va ajunge un adult capabil să câștige dar și să gestioneze corect banii, nu unul căruia să-i plantez convingeri limitative și așteptări nelimitate de la părinți doar pentru faptul că am adus-o în lumea asta.

Așadar, eu am ales să ”nu pregătesc drumul pentru copilul meu ci copilul pentru drum”.

Tu ce alegi pentru copilul tău?

Mă bucur că ai ajuns până aici. Eu sunt Ileana și îmi doresc să creez un spațiu de comunicare și schimb de experiențe, menit să inspire și să ajute, bazat pe educație, respect și empatie.

Dacă tu crezi că ceea ce scriu ar putea ajuta, nu ezita să dai share pe Facebook.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright Copilarie in Oglinda 2020 | Branding & Website realizate de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top