Retrospectivă pentru 2020, gânduri pentru 2021

Anul 2020 l-am început cu mare entuziasm și poftă de viață, cu agenda inimii plină de dorințe, listă de cărți noi de citit, activități noi de pus în practică cu copilul, locuri din țară de explorat, vacanțe externe plătite, planuri de schimbat casa dar și o parte din oamenii ce mă înconjurau la acea vreme.

Însă 2020 avea cu totul alte planuri. Noul an mi-a arătat încă o dată că viața  este imprevizibilă, mi-a arătat că lucrurile cele mai importante din viață sunt invizibile și că normalitatea poate căpăta dintr-o dată alte dimensiuni.

Îmi aduc aminte de perioada de Lockdown, de temeri, de emoțiile puternice ce mă cotropiseră în primăvară, de frica incontrolabilă, dar și de momentul în care am înțeles că e nevoie să mă întorc mai mult spre mine, la conexiunea cu propria persoană, mai exact la o stare de prezență conștientă.

S-au anulat vacanțele externe, dar am călătorit anul acesta mai mult în universul interior. Am redescoperit că bucuria chiar stă în lucrurile mărunte și fericirea poate veni doar din faptul că suntem sănătoși, că nimeni nu te poate face fericit dacă tu nu știi să te bucuri acum și aici de ceea ce ai.

Anul 2020 a fost despre transformare, conștientizare, adaptare. A fost despre noi, despre universul interior, despre curajul de a ne adapta și de a spera în permanență.

Un an al lecțiilor dar și binecuvântărilor, pentru că 2020 mi-a adus cel mai mare câștig: liniștea interioară și pacea cu mine însămi, iar din această pace am înțeles că acest an nu a fost nici rău dar nici bun, ci doar așa cum am ales eu să-l privesc: un carusel al învățării și o experiență extraordinară.

A fost anul în care am reușit să pun pe tapet proiecte de suflet, a fost anul în care v-am invitat să pășiți alături de fetița mea în lumea magică a poveștilor, anul în care am scris și am citit mai mult, anul în care am dezvoltat anumite laturi personale de care nu aveam niciodată timp.

A fost anul în care a luat naștere blogul „Copilărie în oglindă” și brandul meu personal.

2020 a fost anul în care am scris o carte pentru copii ce o veți putea citi in 2021 și am mai adăugat câteva capitole la o alta la care scriu de când sunt mamă.

Și nu pentru că 2020 mi-a oferit mai mult timp ci doar pentru că am conștientizat că e timpul ca proiectele dragi sufletului meu, trebuie să prindă contur acum.

Am conștientizat că te poți dezvolta oricând și în orice condiții, trebuie doar să vrei să acorzi prioritate viselor tale, să fii în armonie cu tine, să fii tu însuți.

A fost anul în care s-au cernut de la sine oameni chiar dacă ei nu realizează pentru că sunt încă acolo undeva aproape, dar nu atât de aproape încât să merite timpul și atenția mea. A fost anul în care am învățat să nu mă mai așez la aceeași masă unde poți fi subiect de discuție după ce o părăsești. Dar 2020 a fost și anul în care am stat la distanță de oamenii dragi și totuși aproape sufletește.

A fost anul în care am fost vulnerabilă dar și puternică și am înțeles că nu cel care este mai puternic sau mai inteligent supraviețuiește, ci doar acela care știe să se adapteze schimbărilor.

Și pentru că recunoștința este una din cheile către o viață împlinită și echilibrată, mulțumesc anului 2020 în primul rând pentru sănătate, iubire, pentru inspirație și timpul petrecut cu cei dragi și pentru fiecare lucru mărunt care mi-a adus bucurie.

GÂNDURI PENTRU 2021

Prima zi a anului 2021 m-a întâmpinat cu calmitate, cu o stare de împlinire interioară, cu speranță și recunoștință.

Nu mi-am făcut planuri și nu mi-am pus mari dorințe, pentru că am realizat că nu am nevoie de nimic special. Inamicul invizibil m-a învățat că viața mă poate surprinde oricum și oricând dacă o las să curgă de la sine.

Am întâmpinat noul an alături de fetița și soțul meu în haine de sărbătoare și multă voie bună.

M-am delectat cu un film bun, o carte și o cafea aromată și o gură de aer proaspăt, îmbrățișări și multă iubire.

De la noul an îmi doresc sănătate, libertate, iubire și unitate.

Iar de la mine în noul an, îmi doresc să nu las timpul să treacă fără sens, să-mi trăiesc viața în acord cu mine și cu valorile mele, să fiu blândă cu mine dar și cu cei din jur, să fiu prezentă și să trăiesc cu sens, să primesc lecțiile vieții ce vor veni cu asumare, încredere și speranță.

Să privesc atent spre bucuriile vieții mele, să fiu mulțumită și recunoscătoare pentru ce am, să fiu fericită! Oamenii mulțumiți sunt fericiți, iar eu MERIT SĂ FIU FERICITĂ!

Despre aspecte pozitive si mici bucurii din pandemie am scris și aici

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright Copilarie in Oglinda 2020 | Branding & Website realizate de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top