Vrem să realizăm sau nu, odată ce am devenit părinți, jucăm un rol important în viața copilului nostru. Odată cu nașterea copilului, ne naștem și noi ca părinți. Un rol nou, venit la pachet cu o mare responsabilitate dar și cu o mare presiune atât din partea noastră, dar și a societății. Teoriile sunt multe, la fel și sfaturile primite din jur, dar realitatea fiecăruia e întotdeauna alta. Fiecare din noi vine încărcat din primul moment cu așteptări, dorințe și condiționări, care nu ne dau voie să ne bucurăm de prezent. Odată ce am conștientizat acest aspect, am realizat că provocarea creșterii copilului meu, devine și provocarea creșterii mele ca părinte.
Ghidată de curiozitatea cunoașterii și acceptării de sine, am început sa explorez interiorul propriei mele povești din copilărie, satisfăcând în paralel atât nevoile mele cât și nevoile copilului meu. Nu a fost și nu este un proces ușor și nici pentru un termen scurt. E un proces de autocunoaștere continuă și pentru termen lung.
Astăzi sunt fericită și recunoscătoare că acest nou statut de mamă pe care mi l-a oferit viața, mă motivează să mă cresc mai întâi pe mine, ca mai apoi să o pot crește corect pe Ghidușa mea, să mă dezvolt în permanență și să mă eliberez constant de constrângerile trecutului și uneori ale societății, pentru a deveni ceea ce copilul meu are nevoie: UN PĂRINTE INFORMAT, pentru că un părinte informat este de fapt un părinte liber, conștient, fericit și creativ. Sfaturile primite din jur au fost multe, unele primite de la oameni informați care mi-au fost de un real ajutor, altele neavizate sau din experiențe de viață de mult apuse, însă toate sunt sigură că au venit cu scopul de a ajuta. Le-am tratat cu respect dar și lejeritate și am căutat în permanență resurse verificate, cu ajutorul cărora să devin un părinte care acționează conștient și nu automat în urma exemplelor sau sfaturilor primite. Cercetările de specialitate, mi-au confirmat de fiecare dată faptul că un copil crescut de un părinte conștient de nevoile lui de dezvoltare umană, care nu doar cunoaște teoria ci o și aplică, devine adultul care știe să se prețuiască, are încredere în el și în acțiunile sale.
Învăț constant cu fiecare pas făcut alături de copilul meu, ce presupune acest rol al părintelui conștient, pentru că starea de conștientă presupune atenție, răbdare, timp și exercițiu zi de zi. În acest demers, fructific cu bucurie de fiecare dată și resursele interioare, pentru că adevărata cunoaștere știu că o găsesc cel mai adesea în interiorul meu.
Și tot în interiorul meu, dau nu de puține ori peste emoții de tot felul, pe care în timp și cu răbdare le conștientizez și le accept, satisfăcând astfel nevoile proprii interioare. Pentru a mă putea conecta cu Ghidușa mea, am realizat că am nevoie ca mai întâi să mă pot conecta cu mine. Nu pot fi o mamă bună pentru copilul meu dacă nu sunt bună mai întâi cu mine. Acesta este un exercițiu învățat în timp, care mă ajută să mă accept așa cum sunt și îmi dă posibilitatea în același timp să mă eliberez de anumite constrângeri, să cresc.
Vrem nu vrem să realizăm, micile sau marile răni emoționale din trecut, nu sunt străine niciunui suflet uman.
Făcând o analiză a experiențelor personale, pot să mă consider o norocoasă. Simt o mare recunoștință pentru părinții mei, însă privind un pic înapoi și dându-mi întâlnire cu copilul interior, simt o oarecare doză de condiționare, confuzie și derutare. Am găsit răspunsuri și principii de viată valoroase, dar am găsit și multe condiționări. Și nu, nu am ce sa le reproșez, pentru că știu că au făcut tot ce au știut mai bine cu resursele pe care le-au avut în acele vremuri la îndemână.
Nu știu însă dacă peste 20-30 de ani ar gândi la fel și Ghidușa mea, știind că astăzi accesul la informație e infinit mai mare. Trebuie doar să vrei să devii un părinte atent la nevoile copilului tău si nu la nevoia de validare a societății. Trebuie să vrei să înveți să le satisfaci, să-i fi alături pas cu pas, umplându-i rezervorul interior atât de important pentru a deveni un adult echilibrat.
Nu știu cât de bine îmi iese mie, însă știu că mă străduiesc să clădesc un univers echilibrat în relația părinte-copil, încerc pe cât posibil să satisfac nevoile amândurora și îmi place să cred că sunt un părinte ancorat în prezentul și în realitatea ei, dându-mi silința sa-i fiu zi de zi un ghid cât mai bun în lumea asta mare și în propria ei poveste de viață.
Iar pentru asta, am coborât din lumea mea mare a adultului în lumea ei de copil, pentru că știu că are nevoie de mine acolo și pentru că doar acolo în lumea ei de copil se poate desfășura autentic.
Atunci când e nevoie, îi spun Ghidușei mele dar și mie mamei, că e ceva normal ca uneori să plângi și să greșești. O țin în brațe și o ascult pentru că brațele mamei și lacrimile sunt vindecătoare, greșeala este o oportunitate de învățare, iar plânsul un mod de eliberare a ceea ce a ținut în interior poate după o zi de grădiniță. Și unde poți avea curajul să scoți la suprafață toate aceste emoții care au mocnit o zi întreagă dacă nu lângă mama, lângă omul în care ai cea mai mare încredere?
Ceea ce am realizat eu până acum, e simplu. A fi un părinte conștient se învață. Rețetele miraculoase nu există sau chiar dacă există pe undeva, nu cred în ele. A învăța să fii un părinte conștient și prezent, este un proces de durată, nu se învață peste noapte. Este un proces de autocunoaștere continuă, iar pentru a putea schimba ceva, e nevoie ca mai întâi să acționezi și să te schimbi pe tine.
Nu-i cer Ghidușei mele să se schimbe pentru a-mi face mie pe plac sau și mai rău pentru a primi o validare din partea societății, sau vreunui apropiat. Nu ar fi corect pentru că nu ar ști cum să o facă. Copilul percepe normalitatea și modul de urmat din ceea ce vede și aude. Copilul e un burete, absoarbe și copiază ce vede la adultul din jurul lui și în special la adultul părinte. Un adult trebuie mai întâi să-și rezolve el propriile probleme de relaționare pentru a avea o bună cooperare cu cei mici. Așa că aleg să mă completez pe mine sau poate să-mi schimb abordarea atunci când e nevoie, pentru că cel mai bine copilul învață din exemplu, iar eu ca părinte sunt responsabilă să-i ofer un bun exemplu și nu sa-l modelez după propriile așteptări.
Că bine zicea Socrate: ”Cine vrea să miște lumea, trebuie să se miște pe el însuși”
