În toamna aceasta se împlinesc 2 ani de blog. De 2 ani când am început să scriu din pasiune. Mai am un copil ce crește odată cu mine și îmi hrănește sufletul. Acum 2 ani asta am simțit că trebuie să fac: să-mi ofer acest colț terapeutic cadou, să învăț să fiu și apoi să dau.
Cred în puterea cuvintelor și în povești care pot ajuta oameni.
Acum 2 ani visam să scriu o carte doar pentru copilul meu, să-i fie bucurie, să-i fie amintire, sau poate alinare peste ani.
Am îndrăznit mai mult. Am îndrăznit să-mi fac vocea auzită și în felul acesta mi-am depășit bariere proprii. Am ieșit din zona de confort și m-am expus cu vulnerabilitate, iar asta e o dovadă clară de autenticitate, de mult curaj, de creștere și asumare.
Mi-am dat voie să cresc, să fiu, să zbor printre propriile vise. Anii aceștia doi au fost definitorii pentru ceea ce sunt, ce pot, ce vreau să fac.
Nu a fost ușor, nu este, dar da, mi-am dat voie să urc către stele, conștientizând că pot și trebuie să fac mai mult. Pentru mine, pentru copilul meu, pentru cei dragi, dar și pentru cei care îmi trec pragul.
Totul a început dintr-o dată. Pentru că așa iau naștere marile vise: acționând. Nu cunoșteam tainele tehnice ale unui site, dar pentru toate există omul potrivit. Așa că am apelat la Ama, despre care am mai scris aici.
Cu un job full time și un copil preșcolar, pentru acest colț special numit blog, adesea am sacrificat din timpul puțin în care aș fi putut să stau, nopți, efort fizic și financiar. E multă muncă în spate, dar privind înapoi îți spun cu sinceritate că merită.
Merită pentru că e un câștig enorm. Și nu e un câștig financiar, banii nu au valoarea de care eu am nevoie.
Merită pentru liniștea pe care mi-o găsesc când vin aici. Merită pentru acele voci din comunitatea aceasta care apreciază ce fac, merită pentru oamenii pe care i-am cunoscut prin intermediul blogului, atât fizic cât și online, pentru încrederea pe care o am astăzi în mine, pentru informațiile pe care le-am învățat.
Merită pentru cei pe care-i ajut, pentru cei ce rezonează cu mine.
Merită să simți cum vibrezi când cineva îți mulțumește, merită să lupți pentru tot ce te ajută să vibrezi.
Nu ascund faptul că încă e acolo o luptă interioară între o Ileana introvertită, cea care nu-și dorește să se laude, să expună foarte mult din zona personală, cea care nu-și dorește să povestească în fiecare zi tot ce face, cea care nu-și dorește să plictisească, cu cealaltă Ileana extrovertită, sinceră, autentică, cea care își dorește să ajute.
Pentru a le liniști pe cele doua Ilene, am învățat să nu merg în mintea celui ce mă urmărește, ci doar spre motivația mea. Iar motivația mea e puternică. Eu am un scop clar: să mă ajut pe mine să cresc și apoi să te ajut pe tine prin conținutul pe care îl ofer.
Știu că oamenilor nu le pasă despre ce am eu de zis, ci despre ceea ce pot îmbunătăți la ei prin ceea ce am eu de zis.
Știu că este indicat să am cel puțin 4 articole urcate pe blog pe lună, însă pentru mine, blogging-ul este mai mult despre ceea ce ofer prin conținutul ce-l urc pe blog și nu de cantitatea pe care o urc.
Nu e confortabil la început să știi că ești citit și poate criticat, dar ce am învățat și știu sigur este că realitatea noastră poate fi diferită și este normal să fie așa.
În primul an de blog am scris și am scos în lume o carte pentru copii. Cartea mult dorită, visul măreț pe care mi-l făurisem în secret și nu îndrăzneam să-l scot în lume.
Să scrii o carte pentru copii este o mare responsabilitate. Dar când scrii din universal copilului tău, nu doar pentru el, ci și pentru alți copii și părinți ce au nevoie de inspirație sau poate de un bust de curaj, e o dovadă sinceră de iubire. Iubesc poveștile, oamenii, dar mai ales copiii. Acesta este încă un motiv pentru care mă aflu aici.
Primul an a fost tumultuos din multe puncte de vedere, motiv pentru care în următorul an mi-am luat mai mult timp pentru mine. Să oftez, să plâng, să cânt, să citesc mult, să iubesc si să vindec, tot prin scris. Am început o nouă carte și am dus energia mea acolo unde era nevoie cel mai mult de ea.
Și știu de ce și până când pictez cuvintele din gând. Până acum, când dintr-o dată în suflet au vibrat culori de toamnă înmiresmată.
Nu știu să-ți spun cum, dar uneori pictez cuvinte în culori și în sunete și îmi cânt cuvintele în gând, fără să aștern aici povești ce dor. Le integrez și le pictez pe pânza sufletului meu culoare, până într-o zi când nu mai doare.
Ce lecții valoroase! Să înveți să te oprești când nu mai poți, să schimbi, să simți imensitatea tăcerii, viața pură chiar și în momentele grele, chiar și plinătatea golului, al timpului, pentru că nu întotdeauna timpul trebuie umplut.
Mi-am păstrat încrederea în toate lucrurile frumoase clădite aici și-am revenit, am păstrat încrederea în anul greu ce a trecut, în vara plină de schimbări neașteptate, în ora de aur dată de soarele ce tocmai a apus, în oamenii vechi și în oamenii noi.
Am revenit nu doar să celebrez 2 ani de blog. Am revenit să făuresc povești, să scriu in ritmul meu, să râd, să-mi fiu, să-ti fiu atunci când pot, să trimit raze și să ridic din plinul meu vibrații.
Îți mulțumesc că mi-ai călcat pragul și mă bucur nespus să te regăsesc.
Eu sunt Ileana și îmi doresc să creez un spațiu de comunicare și schimb de experiențe, menit să inspire și să ajute, bazat pe educație, respect și empatie.
Te invit să ne urmărești pe pagina de Facebook si blog Copilarie in Oglinda, iar dacă tu crezi că ceea ce scriu ar putea ajuta, nu ezita să dai share articolului pe pagina ta de Facebook.
