CUM MĂ SIMT LA 37 ANI?
“Dacă pentru o zi Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă și mi-ar dărui o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ceea ce gândesc însă în mod categoric aș gândi tot ceea ce zic. Aș da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică. Aș dormi mai puțin, dar aș visa mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii pierdem 60 de secunde de lumină. Aș merge când ceilalți se opresc, m-aș trezi când ceilalți dorm. Aș asculta când ceilalți vorbesc și cât m-aș bucura de o înghețată cu ciocolată” Gabriel Garcia Marquez
Cam așa mă simt. Înțeleaptă, vulnerabilă și mă bucur că sunt așa, că-mi dau voie să fiu. Visez mult, creez cu ochiul minții noaptea când nu pot să dorm, înaintez când alții se opresc, gândesc ce spun când nu vreau să rănesc și încerc în fiecare zi să-mi dau valoare mie prin ceea ce sunt, să dau valoare lucrurilor dar nu pentru ce valorează ci pentru ceea ce semnifică.
M-am trezit devreme, mult mai devreme ieri, cu acest citat în minte și în simțiri. Și m-am mai trezit cu un alt gând, cu o altă întrebare: „cine sunt la 37 de ani?”.
Nu am prea dormit, mesajele încep să curgă imediat după miezul nopții și sunt mai multe ca de obicei. De la apropiați, de la străini ce m-au văzut în social media, de la prieteni dragi. Dar nu doar mesajele și urările și-au făcut apariția după miezul nopții ci și emoțiile acelea ce vin în fiecare an pe 29 iulie și pleacă la fel cum au venit pe 30. Nu stau mult, dar suficient încât să-mi schimbe starea.
Mă fac să fiu atât de sensibilă, încât în fiecare an de ziua mea plâng.
Anul acesta a fost un pic diferit cu ele, pentru că le-am dat voie să vină, le-am primit și nu am mai încercat să înțeleg de unde vin, de ce aduc cu ele atât de multă sensibilitate, așteptări de la unele persoane fix în această zi. Le-am deschis ușa larg și le-am lăsat să se așeze la aceeași masă. Nu am mai căutat răspunsuri, le-am acceptat și a fost mai bine așa.
Încă un an în lumea asta și încă o zi în plus.
CINE SUNT LA 37 DE ANI?
Sunt alt om pentru că nu doar vârsta crește ci și eu cresc ca om. Sunt suma alegerilor mele, iar fiecare alegere e desprinsă din ceea ce trăiesc și integrez zi după zi în cine sunt astăzi.
Sunt iubire, grijă răbdare, pasiune, frică, fericire. Nu sunt ceea ce am material și nici nu-mi doresc să mă identific cu materialul. Sunt ceea ce fac în mod repetat. Sunt ceea ce citesc, sunt visele pe care le am, sunt oamenii pe care îi accept în viața mea.
Sunt mai mult decât ieri pentru că am început să fac ceea ce-mi place, ce simt că mă crește, mă completează. Mă bucur de ceea ce sunt și ceea ce pot cu adevărat, mă bucur că am reușit să mă expun așa cum sunt, cu vulnerabilitate.
Am încredere în mine și îmi expun vulnerabilitățile pentru că nu am de demonstrat lumii cine sunt, ce am, dar am atâtea de oferit.
Astăzi la 37 ani și o zi, sunt eu, senină, mulțumită de parcursul meu, de ceea ce sunt pentru mine și de ceea ce pot oferi celor de lângă mine.
În ultimii ani mi-am prioritizat viziunea. Lucrez cu mine pentru mine și îmi dezvolt toleranța, empatia, cu mine și cu ceilalți. Merg pe un drum în care s-au schimbat multe și încet mă schimb și eu. Sunt schimbări generate de mine, sunt schimbări ce mă sprijină să evoluez, dar sunt și schimbări externe. Acelea din exterior sunt cele care îmi arată rezistențele pe care le am față.
În spatele meu sunt ani frumoși și vreau să cred că în fața mea sunt cei mai buni și plini ani. Dar ceea ce e în spatele meu și în fața mea, contează foarte puțin. Singurul lucru care contează astăzi e ceea ce e în sufletul meu și că pur și simplu sunt aici astăzi.
Astăzi nu vreau să-mi amintesc cum am trăit și nici nu vreau să-mi imaginez cum voi trăi. Astăzi îmi doresc să pot să-mi amintesc mereu că trebuie să trăiesc, să mă opresc așa cum m-am oprit acum pentru 2 săptămâni. E cea mai bună ocazie să fiu cu mine, cu cei dragi mie, să mă descopăr, să învăț, să fiu creativă să mă conectez cu mine ca să mă pot asculta mai mult.
Uneori simt, alteori visez dar de cele mai multe ori trăiesc. Sunt în punctul în care gust viața cu înghițituri mici și îmi ofer ce altădată așteptam de la alții.
Cea mai importantă zi din viața mea e cea care începe. E ziua în care reușesc să mă bucur de lucrurile simple, de zâmbetul pur al copilului meu.
Privind în urmă la unele cumpene, realizez că fiecare zi și fiecare an e un adevărat miracol, e un mister.
Cu zâmbetul pur al fetiței mele și cu o felicitare în care își declară iubirea am început dimineața. Cu îmbrățișarea soțului meu, cu mult soare afară și un masaj de relaxare.
Am continuat să petrec ziua bălăcindu-mă în apa de care îmi e frică, privind cum puiul meu de om plutește, e liberă și am simțit că am făcut încă ceva bun pentru ea. Nu i-am transmis fricile mele, am încurajat-o să fie cum simte, să trăiască cum are nevoie pentru ea, nu pentru mine.
Spre seară am petrecut în Oradea, un oraș surprinzător de frumos, până târziu în noapte dansând pe ritmuri lente, calme, clare. A fost o zi senină, o zi liniștită dar cuprinzătoare așa cum sunt și eu, o zi ca o melodie lentă ce m-a făcut să vibrez.
Am 37 de ani și iubesc muzica bună, iubesc nespus copiii, iubesc cărțile bune, iubesc poveștile, iubesc oamenii calzi și plini de viață, iubesc și sunt iubită.
Am o minune de copil și un soț care mă prețuiește. Avem o căsuță mică și căutăm să ne mutăm poveștile în una mai mare.
Am o familie mare și frumoasă și un frate geamăn. Nu ne-am reunit de ziua noastră anul acesta dar știe că e o parte din mine și știu că sunt parte din el. Știe că-i sunt suport și știu că-mi este la orice oră din zi sau noapte.
Știu că sunt în sufletul familiei mele mari la fel cum am fost și pe tortul pe care l-au comandat pentru ziua noastră deși nu am fost acasă.
Sunt bucuroasă că scriu și pot lăsa o bucată din ceea ce sunt la 37 de ani și o zi.
Ieri am sărbătorit al 37-le an în această lume. Sunt recunoscătoare pentru toți anii care au trecut și entuziasmată pentru cei ce vor urma.
Știu că mă așteaptă provocări interesante și multe lecții de învățat, pentru care sunt pregătită să le primesc și integrez în viața mea.
Mai am de crescut, nu în ani ci ca om.
De ziua mea, mă bucur că sunt.
Mă bucur că ai ajuns până aici. Eu sunt Ileana și îmi doresc să creez un spațiu de comunicare și schimb de experiențe, menit să inspire și să ajute, bazat pe educație, respect și empatie.
Îți mulțumesc că citești articolele mele. Să fie cu folos și inspirație.
Te invit să ne urmărești pe pagina de facebook Copilarie in oglinda | Facebook si Instagram.
