Răbdarea, este o calitate a inimilor noastre și cel mai scurt drum în călătoria timpului spre Crăciun.
Povestea răbdării sau a Adventului, se desfășoară pe parcursul a 4 săptămâni, începând cu ultima Duminică din luna Noiembrie și până la Crăciun.
Este un obicei preluat din Germania, fiind mai exact o perioadă de pregătire spiritual-sufletească a omului, pentru a simți și înțelege cu adevărat esența Crăciunului.
Nu-mi amintesc cum am aflat despre acest obicei, dar știu sigur că mi-am dorit odată cu apariția noului membru în familia noastră, ca luna Decembrie să fie o lună de poveste, bucurie, emoție și conectare. Mi-am dorit să-i oferim ghidușei experiențe de ținut minte peste ani, timp special și bucurie pură.
Ei, dar să înveți un copil de câțiva anișori ce înseamnă răbdarea, emoția și esența Crăciunului, e o adevărată provocare.
Așa că am ales să plecăm într-o călătorie lungă a poveștilor, făcând din acest obicei, o tradiție de familie, prezentă în casa noastră în luna Decembrie, încă de când Alesia avea 2 ani.
S-a dovedit a fi de fiecare dată o experiență inedită, în urma căreia a început an de an să învețe că sărbătorile sunt despre experiențe și nu doar despre cadouri costisitoare. Copiii adoră în general surprizele dar în același timp și predictibilitatea.
Calendarul Magic si călătoria noastră în timp spre Crăciun din luna Decembrie, e așteptată cu emoție pentru micile surprize dar cel mai mult pentru timpul petrecut împreună.
Călătorim cu bucurie în suflet, emoție și răbdare cu ajutorul poveștilor de iarnă, sădim emoții, sentimente unice și cel mai important, învățăm să avem răbdare.
Adventul este timp petrecut împreună, e liniște, e bucurie, și iubire în așteptarea Crăciunului.
În fiecare an, marcăm începutul acestei călătorii magice, preparând un desert delicios, iar totul se desfășoară cu multă făină aruncată în sus, transformând bucătăria în cel mai frumos peisaj de început de iarnă și chiote de bucurie.
Drumul acestei călătorii este un maraton al poveștilor de iarnă și Crăciun, activități și pilde prețioase.
Selecția poveștilor este făcută cu ceva timp înainte pentru a nu mă aglomera în ultimele zile, iar cărțile sunt ambalate în hârtie de cadou, devenind astfel o surpriză. Ghidușa știe că sunt atenții din partea părinților, menite să o ajute să parcurgă mai ușor și frumos timpul în așteptarea Moșului, marcând fiecare zi care a trecut cu câte o carte citită, cu informații noi despre iarnă , obiceiuri, Crăciun, generozitate și nu numai.
Și pentru că ea a înțeles că nu poate avea totul deodată, va deschide o singură carte pe zi, bucurându-se în fiecare zi de câte o poveste.
A învățat în timp că doar cu răbdare și bucurie în suflet, călătoria ei va căpăta sens și astfel va reuși să descopere magia și esența Crăciunului.
Astfel, cu ajutorul poveștilor pornim împreună în călătoria RĂBDĂRII NUMITĂ ADVENT, călătorind pe un drum numit TIMP, spre destinația CRĂCIUN.
O adevărată aventură, cu multe activități și acțiuni si ele surpriză, legate de tema fiecărei cărți în parte, cu bune și rele așa cum este și în viața de zi cu zi.
Calendarul nostru magic este reprezentat de o căsuță din lemn cu 24 sertărașe mici, pe care îl aprindem în fiecare an pe 1 Decembrie sau în ultima Duminică din Noiembrie, aducând multă bucurie dar și un strop de magie în casă.
Curiozitatea și bucuria sunt mari, așa că din dorința de a descoperi ce se află în fiecare sertăraș, ghidușa a încercat să le deschidă pe toate. A fost un moment bun atunci când era foarte mică să discutăm despre răbdare și să-i demonstrez în același timp că fiecare cutiuță va avea conținut, doar în ziua indicată de numărul sertărașului.
Calendarul poate fi confecționat împreună cu cei mici, sau poate fi cumpărat din comerț gata făcut, iar modul cum poate fi folosit, variază în funcție de obiceiurile familiei sau vârsta copiilor.
Într-un an, am confecționat și noi împreună un calendar sub formă de brăduț din tuburi mici de carton reciclate, în care așezam dimineața bunătăți dulci și sănătoase. Alesia e mare pofticioasă, așa că bucuria a fost pe măsură, iar trezitul pentru mers la grădiniță a devenit în acea lună o plăcere. Ca regulă a desfășurării acțiunilor, dimineața își lua bunătatea din calendarul brăduț pe care o servea în drum spre grădiniță, aceasta constând în: cubulețe de cocos, diverse fructe confiate fără zahăr, biscuiți, ciocolată sănătoasă, iar seara când toată familia se reunea acasă, descoperă cartea pe care o citeam înainte de culcare și mesajul din sertăraș în care era menționată de cele mai multe ori o activitate.
Bilețelele mai conțineau mesaje de suflet sau provocări, bilete la teatru sau film, invitație la patinoar, teme cu activități practice legate de tema poveștii, diverse acțiuni, împachetat și oferit cadouri celor nevoiași, confecționat decorațiuni naturale și ornamente pentru oferit celor dragi, descoperim figurinele din Scena Nașterii și într-un final o și compunem, mergem la Târgul de Crăciun, coacem biscuiți și turtă dulce, ne plimbăm pe străzile frumos împodobite servind un ceai cald și aromat.
Anul acesta va fi un pic diferit. Unele activități nu le mai putem face, însă vom alege să ne bucurăm de alte activități care ne fac plăcere și pe care le putem desfășura în siguranță. Decembrie rămâne o lună a bucuriei, emoției și conectării orice ar fi, iar noi vom încerca să ne bucurăm de ce avem. De sănătate, de timp petrecut alături de cei dragi, de povești, de jocuri, activități și acțiuni de suflet.
Alesia iubește poveștile, iar ideea călătoriei într-o poveste în timp, a fost o reală bucurie.
Cele 24 de cărți cu povești de iarnă si Crăciun, vor fi adaptate anul acesta, în funcție de vârsta ei.
În călătoria aceasta, a descoperit pas cu pas esența Crăciunului, s-a bucurat de fiecare lucru mărunt, de timp special cu noi, a descoperit cum miroase Crăciunul în zeci de arome și luminează în mii de înțelesuri, pe cer și în sufletele noastre.
A învățat lecții prețioase despre curaj, bunătate, generozitate și mai presus de toate a învățat să CREADĂ în visele ei și în minuni. Ea știe că atunci când se așteaptă mai puțin, se pot întâmpla lucruri frumoase.
„Minunile se întâmplă doar atunci când tu alegi să CREZI în ele”, a aflat Alesia din poveștile ei. Ea crede în povești și în mesajul lor puternic, iar noi ne bucurăm de zâmbetul ei larg venit din sentimentul de bucurie și entuziasmul cu care așteaptă în fiecare zi ca ceva bun și frumos să se întâmple.
Ne bucurăm că-i putem oferi o copilărie de poveste și cel mai important, ne bucurăm că prin exemplu a fost simbol al bunătății, generozității și iubirii.
Din activitățile și acțiunile desfășurate în ultimii ani, lăsăm aici pentru inspirație câteva teme de pus în sertărașele calendarelor voastre:
Activitatea de bază din fiecare zi rămâne însă descoperirea cărții, cititul și dezbaterea ideilor esențiale din poveste.
- activități legate de ziua României în funcție de vârsta copilului/ istorioare despre țara noastră/parada militară/activități practice
- povești despre Steaua magică a Crăciunului și confecționat steluțe
- povestea Spărgătorului de nuci însoțită de o piesă de teatru
- povești cu oameni de zăpadă
- turtă dulce și pregătit ghetuțele pentru Moș Nicolae/povestea Moșului Nicolae
- vorbim despre cadourile primite/ ne bucuram de ele
- dezbaterea unei idei, mesaj sau imagini regăsite în poveste
- provocări pentru toată familia
- decorarea casei
- decorează si „scrie” o scrisoare Moșului
- o zi specială cu părinții
- o zi la patinoar
- o seară doar cu mami pe străzile frumos împodobite
- vizităm Târgul de Crăciun
- povești sub brăduț cu ciocolată caldă
- povești citite la picnic pe covor și ceai aromat
- facem ornamente pentru brad și decorațiuni pentru cei dragi
- împodobim bradul
- un week-end la munte
- spectacol tematic pentru copii
- seara căutătorilor de comori
- ascultăm și cântăm colinde
- împachetăm și dăruim altor copii mai puțin norocoși
- o seară festivă/serbare de Crăciun
- povestea Nașterii Pruncului și compunerea scenei Nașterii
- povești cu îngeri, pictat îngeri
- o zi la film doar cu tati
- povesti cu fulgi de zăpadă
- o zi de iarnă în parc
- colindăm
- o seară cu bunicii
Va invităm să descoperiți „Lumea poveștilor ei” pe pagina de Facebook și pe BLOG, iar pentru a răspândii poveștile, dați Like si Share paginii de Facebook Copilărie in Oglindă.